EI

Iara cand ascult Watain, cumva, toate simturile mele se calmeaza, ma simt liber, de toti si toate. Simt ca parca as iesi din acest corp care de multe ori nu ma ajuta si pot zburda liber pe unde vad cu ochii. Ca un copil la gradinita, cand ii dai carioci si se bucura. Ca un cersetor de pe strazi, care se bucura la 10 bani, desi ajunge sa ii dea pe o bere ieftina. Cumva, simt ca pot intelege deplin totul si ca ma aflu exact deasupra problemei. Poate de fapt, asta este una dintre problemele mele, faptul ca ma incred destul de mult in cineva sau in ceva, incat ajung sa transcend planurile fizice si sa trec in cele spirituale, daca nu fizic, macar cu gandul. O pot face si vreau sa o fac, asa scap de EI, care de multe ori, in loc sa ma ajute, reusesc din nou sa ma trimita in peretele de diamant al sentimentelor si emotiilor reprimate. Nu este vorba de toti, crede-ma cand iti spun, este vorba de cativa asupra carora planeaza semne mari de intrebare, pe care nici eu nu le pot inlatura, decat ei o pot face. Cumva, ma simt neputincios, gandind asta, insa ma consolez cu ideea ca in neputinta mea, schimb ceva, in bine sau in rau. Viata, de fapt, este ca un fel de lectie de fizica, un principiu infinit de actiune-reactiune, repetat la nesfarsit, pana cand da rezultatele pozitive, in ochii nostri.