Pages

Staff

Multi probabil se intreaba cine este "Antipaticul" din titlul proiectului nostru. Ei bine, nu va pot da un raspuns concret, decat daca imi permiteti sa ma desfasor putin.

"Antipaticul" este o persoana ce se regaseste in fiecare dintre noi. Eu o privesc si o tratez ca partea aceea reprimata din subconstientul nostru, cea care "administreaza" toate trairile negative, toate lucrurile nespuse si toate emotiile carora nu le putem da glas. El este, intr-o oarecare masura, un al doilea eu al fiecaruia, ce se ghideaza doar dupa anumite reguli stricte, pe care le respecta cu sfintenie.

Pornind de la aceasta idee, pot explica faptul ca "Antipaticul" din titlu este fiecare dintre noi, care prin prisma trairilor isi modeleaza viata.
Motiv pentru care, nu este doar o singura persoana, atata timp cat salasluieste in fiecare dintre noi, pana cand decidem sa ii acordam atentie si sa il ascultam.

Haideti sa facem cunostinta cu "Antipaticul" nostru, respectiv echipa ce administreaza acest proiect:

Geanovu Emanuel

Fondatorul si initiatorul acestui proiect, Emanuel poate fi considerat primul Antipatic sau Antipaticul original, dupa cum ii place sa glumeasca, numindu-se astfel.
Pasiunea pentru scris si-a dezvoltat-o tarziu, cand, motivat de versurile melodiilor ce il insotesc la fiecare pas, a decis sa incerce marea cu degetul si sa isi asterne pe hartie trairile si experientele, lucru pe care-l marturisete in introducerea sa.
Rezultatul s-a materializat in acest proiect, prin care doreste sa ofere o sansa tuturor ce doresc sa se exprime prin scris, oferindu-le un mediu unde isi pot da frau liber trairilor, imaginatiei si condeiului virtual.

Pe Emanuel il puteti contacta aici: Geanovu Emanuel

Giulio (Kztlipoca)

Cel de-al doilea Antipatic prezent este Giulio. Pasionat de filozofie si arta, lucruri dragi inimii sale, dupa cum bine spune in introducerea sa, cat si manat de dorinta de a scrie, Giulio s-a alaturat proiectului, exprimandu-si, in modul sau personal si unic, trairile si experientele.
De ce am precizat in mod special "personal si unic", cand m-am referit la modul sau de exprimare? Ei bine, postarile lui Giulio ofera un aer mai detasat, mai relaxat, insa la fel de serios, asupra problemelor sociale si existentiale, aer invaluit in tematicile filozofice, "stropite" cu arta, pe care acesta prefera sa le abordeze, fara retinere, in fiecare dintre scrierile sale.

Pe Giulio il puteti contacta aici: Giulio (Laisser Aller)

Diana (Pure Melancholy)

Cel de-al treilea Antipatic este, de fapt, o Antipatica. Diana a descoperit arta scrisului in clasa a V-a, fructificand-o la adevaratul sau potential in clasa a XI-a, castigand locul 2 la un concurs cu scrierile sale. De atunci, Diana continua sa scrie cu aceeasi fervoare, presarand in randurile sale, pe langa tematicile sociale abordate, pasiunile ei pentru arta si moda, recunoscute si in introducerea sa, pasiuni care iau forma cuvintelor si ofera scrierii un caracter aparte. Este suficient sa citesti o singura scriere de a sa pentru a fi acaparat complet, atras de aerul relaxat pe care aceasta il emana, intocmai ca la Giulio, insa ramanand fixat pe ideea serioasa pe care aceasta doreste sa o transmita.

Pe Diana o puteti contacta aici: Diana

Acestia suntem noi, Jurnalul unui Antipatic. Pe viitor, speram sa regasim mai multe nume aici pe lista. Pana atunci, tot ce va putem spune este urmatorul lucru: Lectura placuta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu